e 22 decembrie 1989, la vreo trei ore după fuga lui Ceaușescu, la București (am aflat apoi că și în alte orașe) s-au petrecut niște scene halucinante. Neverosimile. Decupate parcă dintr-un film de Buñuel: zeci și apoi sute de oameni, ieșeau din mulțimea aflată în fața CC-ului și plecau.
L-am întrebat pe unul ce se întâmplă. Mi-a răspuns cu un aer conspirativ: „S-a băgat nes la alimentara din colț!”.
Noua putere scotocise la repezeală prin depozitele gospodăriei de partid și aruncase pe piață ce găsise pe acolo: nes, banane, portocale, Kent – cam tot ce până atunci reprezenta valuta forte cu care deschideai orice ușă.
Iar o grămadă de oameni au lăsat baltă „revoluția” pentru a-și umple sacoșele de care nu se despărțeau niciodată.
Nu trecuseră nici 24 de ore de când copiii și nepoții lor ieșiseră cu piepturile goale în fața mitralierelor și blindatelor, strigând: „Vom muri și vom fi liberi”.
Nici 24 de ore de când cisternele ICAB-ului spălaseră sângele de pe caldarâm.
România intra în capitalism dornică să-și astâmpere foamea cronică din ultimul deceniu.
Hotărâtă să ardă etapele și să recupereze timpul pierdut, țara a trecut rapid (vorba marxistului) la o etapă calitativ superioară, de diversificare a consumului, pe care nimic nu o poate defini mai bine decât sloganul muncitoarelor de la APACA:
„Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem pe Roman să ne f-tă!”.
Românii descopereau astfel deliciile amorului fără frâne, scopit până atunci de lipsa anticoncepționalelor și de ilegalitatea avortului.
(Din 1990 încoace, a fost ucisă prin avort populația a două Românii).
La alegerile din Duminica Orbului, ahtiată să-și umple foalele, să-și satisfacă nevoile pântecelui superior și inferior, România i-a respins cu dispreț și agresivitate pe cei care o puteau ajuta să reînnoade firul istoriei, rupt în 1946.
Tot mâncarea a fost argumentul suprem: „N-au mâncat salam cu soia”.
Sigur că nu: în pușcării, mâncaseră bătaie și terci.
De 35 de ani, cu încăpățânare masochistă, votăm capitalismul de pântece, învelit în diverse poleieli ideologice. Și pare că tot nu ne-am săturat.
Zilele trecute, la Timișoara, locul de unde a început Revoluția (confiscată ca alegerile), o voce acneică, de sex îndoielnic, proclama:
„Nouă ne plac bananele! Ne plac blugii! Ne dorim să mergem în vacanțe luxoase… în Franța, în Germania, în Italia…”.
Sursa: .activenews.ro
Loading …