Ultima oră oficială de vot
Până la ora 20:00 au votat 11.286.075 de români, dintre care 1.598.598 de votanți în diaspora. Prezența la urne a ajuns la 62,74%.
Pe 4 mai, au votat în total 9.571.740, dintre care 973.129 de român au votat în străinătate. Prezența la urne era de 53,21%.
Purtătorul de cuvânt al MAE: „În timpul alegerilor prezidențiale din România, vedem din nou semnele interferenței Rusiei”
Interferența Rusiei s-a simțit și în acest tur de scrutin, a scris Andrei Țărnea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), precizând că autoritățile române au reacționat prompt pentru a avertiza cu privire la campania de dezinformare.