Preşedintele PNCR, Cristian Terheş, a declarat, joi, că a reuşit să dovedească în faţa Curţii Constituţionale că USR şi Elena Lasconi au comis „o potenţială fraudă” care poate să schimbe ordinea candidaţilor la primul tur de scrutin de la alegerile prezidenţiale.
„Ceea ce am reuşit să dovedesc în faţa CCR, în primul rând, ca cetăţean, ca şi candidat la Preşedinţia României, este că USR şi doamna Lasconi au comis o potenţială fraudă care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin. În condiţiile acestea, dacă se va dovedi la final, în urma reexaminării, reverificării şi renumărării voturilor, că toate dovezile pe care le-am prezentat conduc la concluzia că doamna Lasconi ar avea mai puţine voturi decât are, legea prevede că rezultatele se anulează, iar turul 1 se reface.
Pentru că nu poate CCR să spună – luăm voturi de aici, le mutăm dincolo şi intră ala de pe locul trei sau de pe locul 6 pe locul 2. CCR va decide dacă am avut alegeri corecte în urma renumărării voturilor, dacă, într-adevăr, dovezile pe care le-am prezentat au fost sau nu întemeiate”, a explicat Terheş, într-o conferinţă de presă.
