Liberalii se pregătesc să facă campanie electorală, în ultima săptămână rămasă până la turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru candidatul Nicușor Dan. Acesta a fost invitat la ședința conducerii PNL, unde, potrivit stenogramelor obținute de Antena 3 CNN, liberalii i-au cerut să îi avertizeze pe alegători că ne „paște falimentul” dacă George Simion câștigă alegerile de duminică. De asemenea, liderii PNL i-au cerut lui Nicușor Dan să transmit
PNL a convocat pentru luni o ședință în care partidul discută despre strategia înaintea turului doi de duminică. Deja liderii PNL au anunțat că în turul doi îl vor susține pe Nicușor Dan, inclusiv Ilie Bolojan.
De altfel, candidatul independent a declarat în mai multe rânduri că și l-ar dori pe Ilie Bolojan, președintele PNL până la demisia acestuia pentru a prelua interimatul la Palatul Cotroceni, în funcția de premier. Astfel, când a fost