Simion și Gavrilă au anunțat că își vor depune amândoi candidaturile la prezidențiale, apoi unul se va retrage

simion-gavrila Simion și Gavrilă au anunțat că își vor depune amândoi candidaturile la prezidențiale.jpg

George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, președinta POT, au anunțat, miercuri, că își vor depune amândoi candidaturile la prezidențiale, apoi unul se va retrage.

„Cadrul în care transmitem acest mesaj nu e unul constituțional și democratic. Trebuie să revenim la normalitate și la turul 2. După ce noi, președinții celor două partide suveraniste, împreună cu dl Georgescu ne-am întâlnit, vă putem spune care e planul: toată presiunea pe revenirea la turul 2. Noi, ca tineri, vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul dlui Georgescu și vom face pașii necesari mai departe”, a declarat George Simion.

.

Anamaria Gavrilă l-a completat: „Atât George Simion, cât și eu, Anamaria Gavrilă, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiți alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mișcări suveraniste toate șansele. Fiți lângă noi! Fără voi, noi nu putem. Noi doar reprezentăm ceea ce sunteți și trăiți voi”.

Categories:

Breaking News

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!