România se află în pragul unui COLAPS economic prin „măsurile de austeritate extrem de nepopulare

România se află în pragul unui COLAPS economic.jpg

„Măsurile de austeritate care au stârnit nemulțumire publică și au dus la căderi de guverne prin toată Europa în urmă cu peste un deceniu revin în România, unde responsabilii încearcă să aducă sub control un deficit-record.”, a precizat Financial Times despre situația actuală din țara noastră. 

De asemenea, publicația internațională a comentat și declarațiile ministrului de Finanțe Alexandru Nazare, cu privire la deficitul bugetului de stat.

„„Firește că nu e ușor,” a declarat Nazare, adăugând că guvernul de coaliție e hotărât să adopte toate măsurile necesare.

„Cu toții suntem pe deplin conștienți de situația actuală a bugetului.”

Cu un deficit public de 9,3% din PIB, România a avut cel mai ridicat deficit din UE în 2024, cu mult peste pragul de 3% prevăzut de regulile fiscale ale blocului comunitar. Guvernul precedent a fost reticent să adopte orice măsuri de austeritate înaintea alegerilor de anul trecut.

Măsurile de austeritate rămân extrem de nepopulare, dat fiind că țara a trecut printr-unul dintre cele mai dure seturi de reduceri de cheltuieli și măriri de impozite din Europa în contextul crizei datoriei suverane. În 2012 guvernul de la București a căzut din cauza unor proteste masive anti-austeritate — similar cu evenimente din Grecia, Portugalia și Irlanda.
Sursa:gandul.ro

Tags:

Categories:

Breaking News

AUR (939) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (875) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1092) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1206) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1186) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!