n acest moment, cu un scor de 5,99 – față de 6,45 în 2023 – România devine singura țară din UE calificată drept „regim hibrid”, plasându-se sub Moldova, cotată acum cu un indice de 6,04 (Ungaria este cotată cu 6,51, Serbia cu 6,26 și Albania cu 6,20).
O serie de indicatori pe baza cărora se calculează gradul de democratizare al unei țări erau, așadar, deja în scădere: încrederea publică în partidele politice, încrederea în guvern sau combaterea corupției.
Cum a ajuns România în această situație? Se poate prăbuși o democrație subit, de la un an la altul, fără ca nimeni să observe?
Regimul hibrid este al treilea dintre cele patru tipuri de regimuri clasificate în Indexul democrațiilor: democrație funcțională (cum sunt Norvegia, Olanda ori Canada); democrație deficitară; regim hibrid; și regim autoritar (Rusia).
Pe hârtie, România îndeplinește cerințele de funcționare ale unei democrații cel puțin deficitare: alegerile libere, instituții funcționale, echilibrul puterilor, libertatea presei și combaterea corupției. Cum spuneam, pe hârtie. Sursa:4media.info