Ministerul Afacerilor Externe transmite, marţi, după anunţul Departamentului pentru Securitate internă al SUA, privind suspendarea ridicării vizelor pentru români, că autorităţile române rămân în strânsă coordonare cu autorităţile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid. MAE mai spune că a modificat, pe pagina web, secţiunea Condiţii de călătorie pentru Statele Unite ale Americii, conform News.ro.
Potrivit MAE, modificările reflectă prelungirea perioadei de evaluare pentru aplicarea efectivă a programului Visa Waiver pentru cetăţenii români şi a perioadei de operaţionalizare a Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA).
”Autorităţile române rămân în strânsă coordonare cu autorităţile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid”, menţionează MAE.Sursa:stiripesurse.ro