Surse din cadrul CCR ne-au precizat că judecătorii Curții Constituționale au respins, joi, cu unanimitate de voturi, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan vizând legea care completează Ordonanţa privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Este prima lege atacată la CCR de către Nicușor Dan și prima mare înfrângere a mandatului.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, în urmă cu o săptămână Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Şeful statului arată că legea a fost adoptată de Parlament cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale. Legea a fost contestată şi de opoziţie, însă CCR a respins sesizarea.