În ziua de duminică, 4 mai 2025, până la ora 19 au votat 8.482.481 de români, adică 47,16 la sută dintre cetățenii cu drept de vot.
Drept comparație, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, prezenţa la vot, la aceeaşi oră, era ceva mai slabă – 45,08 la sută.
În ziua de 4 mai 2025, până la ora 19, cea mai bună prezenţă la vot se înregistrează în județele Ilfov, Giurgiu şi Argeș.
Cea mai slabă prezenţă la vot este în județele Vaslui, Satu-Mare și Covasna.
Toți cei 11 candidați la funcția de președinte al României și-au exercitat deja dreptul la vot.
Toate secțiile de votare se vor închide, duminică, la ora 21.