Președintele provizoriu se implică în campania electorală. Tupeul incredibil a lui Bolojan. Ce spune despre anularea turului 2

ilie bolojan consiliu judetean vaslui

președintele provizoriu Ilie Bolojan a fost prezent vineri, la o întâlnire cu liderii PSD, PNL și UDMR, asta deși rolul de șef al statului îi interzice să se implice în campania electorală. El a vorbit despre anularea turului 2 și a subliniat că,,alegerile nu s-au finalizat anul trecut“. Asta deși nici până acum nu s-au prezentat probele deciziei care a șocat întreaga lume. Bolojan s-a întâlnit joi cu președintele Franței Emanuel Macron care i-a trasat noi directive. 

”Suntem, însă, sigur, într-o situație complicată atât în tara noastră, venim după alegerile care nu s-au finalizat anul trecut, avem o neîncredere puternică atât in institutii, cât și în lumea politică, nu trebuie să fugim de aceste lucruri și este clar un clivaj important în societate. 

Cred că suntem cu toții conștienți că avem nevoie de stabilitate politică. Asta este o condiție obligatorie. Nu este suficientă, dar este absolut necesară. Dacă nu vom avea această stabilitate în perioada următoare lucurile nu vor arăta bine”, a declarat Ilie Bolojan. Sursa: realitatea.net

Tags:

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!