POT e „gone” mai repede decât ne-am fi așteptat.

Anamaria Gavrilă nu spune nimic de retragere.jpg

Partidul Oamenilor Tineri a intrat în Legislativ la ultimele alegeri, cele din decembrie, cu destul avânt, pe valul suveranist. S-a asociat, pe rând, cu Călin Georgescu, apoi cu AUR, având chiar o candidaturǎ dublǎ la prezidențiale cu George Simion. Totuși, partidul și-a pierdut din strălucire şi din membri, ajungând chiar fără grup senatorial, fiindcă a fost desființat. Cum ar spune președinta partidului, POT e „gone” mai repede decât am fi anticipat. Scăderea bruscǎ a formațiunii politice este efectul lipsei clare a unei direcții, a lipsei măsurilor, al figurilor slabe, nepregǎtite și al membrilor de familie de pe liste, dar și al comportamentului agresiv al președintei partidului, Anamaria Gavrilă.

Asocierea cu Georgescu și AUR În campania pentru parlamentare, pe rețelele sociale s-a creat un oarecare entuziasm cu privire la acest partid. Partidul Oamenilor Tineri a fost asociat cu cel care s-a clasat pe locul I la prezidențiale, în primul tur din 2024, Cǎlin Georgescu. POT l-a susținut constant pe Georgescu și i-a preluat discursul. Anamaria Gavrilă provine din AUR. A fost aleasǎ în Parlament, în 2020, pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, dar a plecat în 2023 si și-a creat propria formațiune politicǎ.

Rude pe liste și membri fără studii

Pe lista de partid Gavrilă și-a pus şi sora, Bianca Eugenia Gavrilă, dar şi partenerul, Cristian Alexandru Popa. În plus, mulți dintre parlamentari erau pereche, soț si soție. Un alt parlamentar care a atras atenția a fost Paul-Ciprian Pintea, senatorul care a născut o întreagă controversǎ în jurul CV-ului său. Acesta a notat în CV cǎ a urmat cursuri la „Academic Singles”, un site de matrimoniale. Mai mult, inițial, în CV figura începerea liceului la 13 ani. Când i-a fost atrasă atenția în mediul online că există inadvertențe, datele au fost modificate. Senatorul POT are 10 clase și una de completare, conform Snoop.ro.

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!