În mulțimea care s-a adunat duminică, la miezul nopții, în centrul Bucureștiului, pentru a sărbători victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, s-a aflat și Matei Păun, potrivit unor imagini surprinse de HotNews.
- „Evident că îi răspund la telefon unui om cu care am colaborat”, răspunsese Nicușor Dan la întrebarea unui ziarist de la Newsweek, la una dintre dezbaterile din campanie.
- Actualul președinte ales a susținut într-un interviu oferit HotNews când era candidat că a primit, de la Păun, lămuririle necesare pe ceea ce a numit „controversa rusească a lui Păun”.
Antreprenorul și fostul bancher Matei Păun, de asemenea fost șef de campanie a lui Nicușor Dan, a fost surprins în mijlocul susținătorilor candidatului independent la alegeri.
Păun a locuit, când era mic, alături de părinți, în Germania, Belgia, apoi în SUA. „Am făcut școala și liceul acolo, apoi facultatea în Connecticut, iar apoi am locuit la New York”, a spus el într-un interviu acordat VICE în 2017.
În același interviu, Păun a afirmat:sursa: hotnews.ro