O diversiune clasică despre Călin Georgescu a fost lansată de site-ul „Reporteris.ro” și preluată pentru popularizare de „G4Media! Dacă nu e vorba despre niște analfabeți de la ambele publicații online, care au preluat pe nemestecate niște informații false, atunci ne aflăm în fața unor impostori care, cu bună știință, își dezinformează cititorii.
Primul episod al manipulării s-a consumat în „Reporteris.ro”, cînd, în ziua de 11 decembrie 2024, a apărut articolul „Călin Georgescu a furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la agentul rus Ilan Șor. Acesta l-a folosit în campania din 2022”, sub semnătura lui Cristian Tanasa:

Și iată ce aberație se scrie în acest articol de către un autor ce vrea să pară erudit, ca și cum ar cunoaște bine subiectul:
„Ilan Șor propunea, în urmă cu doi ani, elaborarea unui „Proiect de țară”, formulat pe principiul „hrană, apă, energie” pentru moldoveni. Acesta presupune implementarea unor strategii, în primă fază la nivel local, menite să consolideze domeniul agricol, prin dezvoltarea unei vaste rețele de irigare, asigurarea cetățenilor cu apă potabilă de calitate, precum și garantarea securității energetice, prin identificarea unor surse de alternativă, precum centralele nucleare modulare mici.
În realitate, Călin Georgescu lansase programul „Apă, hrană, energie”în ziarul „Cotidinul” din – atenție! – 8 octombrie 2014, adică acum zece ani!

Imediat a apărut și în volumul „Cumpăna României”
Citește tot articolul: https://www.cotidianul.ro/nu-calin-georgescu-i-a-copiat-programul-electoral-al-lui-ilan-sor-ci-exact-invers/