Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a precizat, într-o postare pe Facebook, că panourile de promovare a candidaturii sale respectă prevederile legale privind perioada preelectorală.
„Respectarea legii a fost, este și va fi principiul de la care nu mă abat. De aceea, consider necesare câteva clarificări. Campania de outdoor pe care am demarat-o săptămâna
aceasta este conformă cu legislația în vigoare din România. Partidele politice și candidații independenți au dreptul să primească donații și să realizeze materiale de propagandă politică și în afara perioadei de campanie electorală (care este de 30 de zile înainte de data alegerilor)”, a scris primarul Capitalei.
Sursa: Hotnews.ro
