Crin Antonescu reacționează la acuzațiile lui Nicușor Dan: ‘Nu există niciun contract semnat de mine pentru vreo vânzare!’
andidatul independent Nicuşor Dan a publicat documentele, după acuzaţiile la adresa contra-candidatului său de la Alianţa electorală ”România, Înainte!”, Crin Antonescu, conform cărora Antonescu ar fi înstrăinat prin acte ilegale mai multe baze sportive, în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sporturilor.
„Domnul Crin Antonescu cere documentele pe care de altfel i le-am arătat în dezbaterea de luni. Le fac publice și vă invit să judecați singuri. Ce dovedesc ele? Că domnul Antonescu a semnat, ca ministru, transferul unor terenuri către BTT, companie din subordinea ministerului pe care îl conducea. Și că mai apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari. Decizii ale Justiției arată clar că au fost ilegalități în aceste transferuri.Sursa: stiripesurse.ro