Topul televiziunilor care au primit bani pentru promovarea lui Nicușor Dan în turul doi. George Simion a declarat 3 milioane de euro la Realitatea
Nicușor Dan a cheltuit peste 40,4 de milioane de lei (aproape 8 milioane euro) în campania prezidențială, turul al doilea, în timp ce George Simion a utilizat 27,9 milioane de lei (5,5 milioane euro), potrivit datelor raportate până în prezent la Autoritatea Electorală Permanentă. Sumele sunt cele raportate până pe 21 mai inclusiv, pentru banii de campanie din turul doi.
UPDATE 21 mai 2025, ora 20:45 / Banii AUR au ajuns la familia Păcuraru (Realitatea PLUS) pentru promovarea lui George Simion
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat pe 21 mai 2025 informații noi despre campania lui George Simion, candidatul AUR la prezidențiale. În turul al doilea, suma cheltuită a fost de 27,9 milioane de lei. Cu o zi înainte, valoarea prezentată era de doar 7 milioane de lei.
Realitatea PLUS a încasat cea mai mare sumă pentru promovarea pe televiziuni, 15,05 milioane de lei (3 milioane de euro), banii fiind primiți prin intermediul DBV Media House, o firmă controlată de familia Păcuraru.
În noua raportare a AEP, apare și firma DGI Multimedia Design, firma de casă a AUR pentru contractele online. Prin intermediul ei, s-au plătit 3,2 milioane de lei pentru promovarea lui George Simion.
Hirschkorn Verlag und Media SRL, care aparține lui Claudiu Catargiu, a fost folosită pentru publicitatea politică online și a încasat 350.000 de lei.
Textul inițial, apărut pe 20 mai:
Aproape 10 milioane de lei (circa 1,9 mil. euro) a folosit președintele ales, Nicușor Dan, pentru promovarea la televiziuni în turul al doilea de la alegerile prezidențiale.
Postul RTV, televiziunea controlată de Sebastian Ghiță, a primit pentru difuzarea materialelor de publicitate politică pentru Nicușor Dan peste 4,6 milioane de lei (900 mii euro).
În 2020, Europa Liberă scria că și Klaus Iohannis a dat cei mai mulți bani în campania prezidențială tot la RTV, peste 2,29 milioane de lei.
Tot pentru turul al doilea de la prezidențiale, Antena3 CNN a încasat 2,1 milioane de lei de la candidatul independent, adică în jur de 400.000 de euro. La aceștia se adaugă o altă sută de mii de euro primită de cealaltă televiziune a familiei lui Dan Voiculescu – Antena 1. Deci un total de circa jumătate de milion de euro.
Pe locul trei se regăsește, în datele raportate la Autoritatea Electorală Permanentă și consultate de Snoop, B1 TV cu 1,26 milioane de lei (250.000 de euro).
Campus Media TV SRL (Digi24) a avut contracte în valoare de aproape 950 de mii de lei – 190.000 de euro.
Unde s-au dus bani pentru promovarea online
Nicușor Dan a utilizat și o agenție intermediară, All Media Company, care a primit peste 700 de mii de lei (138 mii euro) pentru propaganda în presa scrisă, televiziuni și radio. În acest caz, nu apare destinatarul final al sumelor.
Terramin Mesh Marketing S.R.L, firma care a colaborat cu Nicușor Dan și în turul 1 de la prezidențiale, a primit 12,1 milioane de lei (2,3 mil. euro), bani care au fost folosiți pentru promovarea online. Societatea intermediază banii între contul candidatului și site-urile care l-au promovat pe Nicușor Dan.
Ea este deținută de un cetățean canadian – Meshoulam Oren Benjamin – și de Maria Elena Popescu, fiecare cu 50%.
Tot pentru online, dar și alte servicii, candidatul independent a făcut plăți prin intermediul 44east place SRL, în valoare de 5,6 milioane de lei (1 mil. euro).
„Grupul ZYX, din care face parte HotNews.ro, a avut contracte de publicitate politică în campania pentru prezidențiale, turul 1 și turul 2, pentru Nicușor Dan și George Simion. Suma este de 20.000 de euro în dreptul lui Nicușor Dan, turul 1 și turul 2, și tot 20.000 de euro pentru campania lui George Simion, turul 1 și turul 2. Sumele au fost pentru întreg grupul din care face parte HotNews, dar contracte au fost și cu Golazo.ro, B365.ro, vorbim despre tot grupul ZYX Group.
Peste 80% din sume au fost la HotNews.ro. Toate materiale au fost marcate ca publicitate, am respectat toate regulile impuse de lege, dar și de propriul nostru cod”, a declarat Răzvan Ionescu, publisher ZYX Publishing Group.
Susține Snoop!
Nu avem patroni și nu primim bani de la partide!
Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru susținerea jurnalismului independent.
Nu te costă nimic și durează doar câteva secunde.
sursă: snoop.ro