Liderul AUR, George Simion, a fost întrebat luni, 14 aprilie, dacă va suspenda ajutoarele pentru refugiații ucraineni în cazul în care va deveni președinte. El a răspuns că nu va mai sprijini alte națiuni în România “până nu scoatem la nivel acceptabil cetățenii români din sărăcie”. De asemenea, Simion a descris ca fiind un „stigmat” sprijinul financiar pe care România îl oferă Republicii Moldova.
”Pe pământul nostru, la Soroca, la Tighina au venit rușii, sovieticii. Au făcut o republică sovietică, apoi s-a trecut la o republică independentă.
De atunci noi avem acest stigmat că trebuie să finanțăm Republica Moldova (…) Eu privesc că noi de fapt sponsorizăm separatism și antiromânism. De ce să vă trimită bani vouă ca stat și să nu lucreze direct cu școlile, cu autoritățile locale?”, a spus Simion la Europa FM.
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale din luna mai a declarat că, în schimbul ajutoarelor financiare pentru Moldova ”aș lua pachetele majoritare la companii precum Moldgaz, Poșta, ca garanții că nu ni se râde în față”.
Simion își desfășoară în mod constant campania sub tema unirii României cu Republica Moldova.