Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat, marți, la Euronews, că a discutat despre „soarta fraților Tate” cu trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, la Munchen. Financial Times a scris că SUA presează România să ridice interdicțiile impuse de instanță fraților Andrew și Tristan Tate, însă Hurezeanu spune că nu a perceput discuția cu oficialul american drept o presiune.
Întrebat cum a fost întâlnirea pe care a avut-o cu Grenell, Hurezeanu a spus că s-au întâlnit întâmplător pe hol și au avut o discuție „cordială” și „informală”.
. El a adăugat și că i-a făcut o invitație lui Grenell la București, pe care acesta a refuzat-o și a încheiat discuția spunând că „rămâne interesat de soarta fraților Tate”.
„N-am sesizat această afirmație drept o presiune, ci doar o repetare a unei stări de fapt, cunoscută în ce-l privește, pentru că nu era la prima afirmație publică de acest gen, și dorind să-mi comunice și mie această părere. Mi-a comunicat asta”, a afirmat Hurezeanu.
