Mesajul lui Donald Trump la scurt timp după ce TikTok a devenit nefuncțională în SUA

image-2024-03-27-27009766-41-tiktok-facebook-google-2.jpg

Donald Trump a scris, pe rețeaua lui socială, „Salvați TikTok” la câteva ore după ce aplicația chinezească a încetat să mai funcționeze în Statele Unite. Președintele ales al SUA are posibilitatea de luni, când își preia oficial mandatul, să amâne cu până la 90 de zile decizia Curții Supreme de interzicere a aplicației, relatează Agerpres. 

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden a promulgat în aprilie legea care obligă TikTok să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance până pe 19 ianuarie.

Americanii vor să oblige compania chineză să vândă aplicaţia pentru SUA unui cumpărător agreat de administraţia Statelor Unite, în caz contrar sancţiunea fiind eliminarea TikTok din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri în SUA.

Cu toate acestea, compania chineză a decis ca, în lipsa unei declaraţii clare din partea administraţiei Biden, să întrerupă TikTok în SUA începând de sâmbătă seară, iar în prezent reţeaua de socializare nu mai poate fi accesată pe teritoriul american, utilizatorii fiind înştiinţaţi asupra acestei situaţii printr-un mesaj postat în deschiderea aplicaţiei.

image-2024-03-27-27009766-41-tiktok-facebook-google-2.jpg

Tags:

Categories:

Știrile Zilei

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!