Premierul Marcel Ciolacu a explicat, vineri, de ce a ales să trimită emisari în Statele Unite pentru a media relația cu Administrația Trump. Prim-ministrul a spus că încearcă să se adapteze la „noua abordare” a lui Donald Trump privind relațiile diplomatice. El a explicat că diaspora românească este „foarte influentă şi foarte activă” în mediul din Statele Unite, atât cel de business, cât şi în mediul politic. În ce-l privește pe Dragoș Sprînceană, premierul a declarat că efectele discuțiilor pe care le-a purtat acesta la Mar-a-Lago se vor vedea în curând.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că a trimis doi emisari speciali la Mar-a-Lago, Florida, unde se află reședința lui Donald Trump, să discute despre programul Visa Waiver, după ce SUA a anunțat suspendarea pe perioadă nedeterminată a ridicării vizelor pentru România. Prim-ministrul nu a dat nume, dar a precizat că unul dintre emisari locuiește în Statele Unite, iar președintele interimar Ilie Bolojan a fost informat.
În exclusivitate, unul dintre cei doi emisari, Dragoş Sprînceană, a intrat joi în legătură directă la Antena 3 CNN și a explicat ce va face pentru consolidarea relației dintre țara noastră și SUA.Sursa:antena3.ro