Conducerea USR, în acest moment de partea lui Nicușor Dan, a luat în calcul suspendarea Elenei Lasconi din funcția de președinte, dar a renunțat pe moment la demers după valul de critici primit și în mediul online, și în filiale, susțin surse politice pentru Adevărul.
După alegeri, USR va organiza oricum un congres, iar Dominic Fritz e favorit să preia conducerea partidului. De asemenea, Allen Coliban e un alt nume vehiculat pentru șefia USR. Deocamdată, partidul e divizat: o parte o acuză pe Elena Lasconi că-l ajută pe Crin Antonescu să iasă președinte, cealaltă parte cere demisia conducerii USR, în frunte cu Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu.Sursa: adevarul.ro