Liviu Dragnea despre candidatii sistemului
Victor Ponta
Crin Antonescu
Nicusor Dan
Elena Lasconi
sunt candidatii sistemului.
toți 4 sunt AI sistemului gluma asta Lu Victor ponta că el e suveranii și că e independent cât de copii suntem adică de câte Ori să mai fim păcăliți CA să ne mai lăsăm păcăliți încă 1 dată de de Victor pont niciunul din cei 4 despre care am vorbit ponta Antonescu blasconi și Nicușor dan fără să am ceva personal cu vreunu nu vor putea schimba adică nu nici nu se gândesc să schimbe ei doar vor să ocupe acel loc să intre parte din această arhitectură dezlogănice către stăpân pentru stăpâni sau față de stăpâni da crina Antonescu de ce spuneți asta pentru că în momentu în care tu accepți EU spun cu părere de rău cărin 1 om pe care l-am apreciat foarte mult habar n-am ce părere mai are el despre mine am avut 1 relație bună în momentul în care accepți să fii susținut de 1 grupare de partide care a călcat în picioare constituția care a fost complice și instigator la încălcarea constituției la anularea dreptului de vot la interdicția de a candida pentru niște oameni nu poți să convingi cel puțin pe mine nu mă poți convinge că tu nu vei face la fel adică nu vei fi tot în isonul lor în tonul lor în muzica lor poate doar se folosește de ei vrea să ajungă la putere și pe urmă îi abandonează EU nu cred și atunci cu oricare din cei 4 România VA merge la fel de rău cu aceeași clickă la guvernare cu aceleași măsuri proaste cu aceleași datorii care se vor înmulți se vor înmulți și cu aceeași sărăcie care VA deveni mai mare bun acuma oamenii poa să țină cont sau nu de tot ce spun acuma și ce 1 să spun în perioada următoare da până urmă e decizia lor clar că dumneavoastră știți mai bine Nicușor dan ce ne puteți spune de ce AR fi el omul sistemului e 1 independent votat de bucureșteni în neștire păi e votat da e a fost susținut complet aproape vizibil de Franța de macron în totalitate este susținut în continuare Franța vrea să aibă control total asupra româniei din punct de vedere militar Franța are inițiativa în România adică din partea NATO europei nu știu ce EA are nu știu conducerea militară a comandamentului vezi doamne dacă începe ceva cu Rusia da și vor să aibă și controlu politic și interesant adică e 1 fel de spion francez Nicușor da nu-i vreau de spion așa gen de influență domne nu-i 1 ăștia nu-i facem mai deștepți decât sunt sunt niște instrumente Elena lasconi a fost susținută public de macron la vremea aia Nicușor nu-și anunțase candidatura deci este la fel bolojan a fost bot în bot cu macron adevărat nu chiar bot în bot că n-au au vorbit cu transdaturi da au fost acolo aproape ambasadoru franței a fost ieri la bolojan l-a angajat consilier pe cine pe dacia în cioloș care este omul lui fost atâta timp omul lui macron și a franței în general în Parlamentul European și în comisia europeană nu trebuie decât să punem cap la cap niște informații publice și ceea ce vedem