Legea 356/2009

principalele legi OIP

În primul rând, Legea 356/2009 se referă la promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor între România și Canada. Acordul prevede procedura arbitrajului la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID). Chiar și numele curții de arbitraj (care emite hotărâri arbitrale, nu hotărâri judecătorești) spune că este vorba despre diferende referitoare la investiții. Evident că anularea alegerilor nu poate ajunge la ICSID și nici la altă instanță de aiurea. Nu mai vorbim de cât ar dura procedura arbitrală, în niciun caz de azi pe mâine.

Mi-e greu să înțeleg ce o mână în această luptă a aberațiilor juridice pe doamna Maria Vasii. Dincolo de nucleul dur al susținătorilor domnului Georgescu, un grup cu apucături de sectă, pentru care orice prostie e bună dacă servește cauza (orice mișcare politică a avut sau are asemenea susținători, nu e un atac prin generalizare), cred și sper că mai există și oameni raționali în tabăra fostului și, posibil, viitorului candidat. Oamenii chiar nu trebuie să fie condamnați să creadă în ceva doar cu prețul abdicării de la logică.”

Tags:

Categories:

Știrile Zilei

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!