Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, vineri, că nu este ”de vânzare” și nici ”monedă de schimb” pentru nimeni, menționând că va continua să lupte, chiar dacă “gașca” i-a blocat ilegal accesul la banii de campanie și nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR.
”O să se facă dreptate în justiție, dar durează”, a precizat Elena Lasconi, președinta USR, într-o postare pe Facebook, după ce Biroul Național al USR a decis să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru ea.
”Pentru fiecare român vulnerabil din țara asta, pentru fiecare copil, pentru fiecare femeie, pentru tineri, pentru toți oamenii de bună-credință, pentru bunicii noștri… uite, pentru asta merită să continui lupta. Am credința că Dumnezeu nu și-a luat ochii de la România. Iar El lucrează prin oameni. Indiferent de câte lovituri voi avea parte, calea mea va rămâne Adevărul.