În memoriile sale, Cronos autodevorîndu-se, la care m-am mai referit, Dumitru Popescu evidenţiază şi comentează un alt obiectiv istoric asumat de Nicolae Ceauşescu drept moştenire
testamentară de la Gheorghiu Dej: modernizarea României.
Ca autor de discursuri ale lui Gh. Dej (era director general la Agerpres), Dumitru Popescu l-a însoţit pe antecesorul lui Ceauşescu în vizitele făcute în Polonia, în URSS, la vremea cînd „în
cercurile oculte ale CAER ” se cocea dinamita planului Volev, vizînd o diviziune a muncii la nivelul lagărului socialist, care rezerva României rolul de grăjdar, în timp ce Polonia,
Cehoslovacia, RDG, urmau să fie fabricile.
Scrie despre această bruscă trezire a lui Dej cu prilejul întîlnirii lui Gomulka:
„ Dej era sărac, am zice un «coate-goale», cînd negocia cu Gomulka într-un vechi palat varşovian. I-a spus lucrul acest interlocutorului fără nici o jenă, dar i-a atras atenţia că el nu se
poate resemna în această postură, nu numai înjositoare, de care nu se simţea vinovat, ci devenită handicap pentru ziua de mîine. Mort-copt, trebuia să se industrializeze, şi nimeni nu avea să-l
oprească. De aceasta depindea însăşi soarta naţiunii sale pe acest pămînt. Va fi ea o societatea prosperă şi egală cu celelalte naţiunii, sau un loc sordid al sistemului, o rană purulentă a
Europei, trăind din pomeni, un truditor cu statut de slugă a celor bogaţi? Bineînţeles, nu chiar în aceşti termeni s-a exprima el, dar ideea aceasta a fost. Într-o altă variantă, dar la fel de
răspicat, a anticipat argumentele fundamentale, de ordin istoric, ale României, în replica dată lui Valev, care ne sfătuia să rămînem ţărani şi implicit comandamentului caeristo-sovietic ce
hotărîse să sacrifice România, ursindu-i rolul de grăjdar al comunităţii socialiste ”.
S-au spus multe prostii despre cel care i-a succedat lui Dej la şefia partidului şi, prin asta a statului. Una dintre ele se referă la o aşa-zisă intrigă prin care Nicolae Ceauşescu o dată Dej
dispărut, ar fi contrazis testamentul lui Dej. Chiar dacă Dej a murit rapid (după cum excepţional dezvăluie Dumitru Popescu, i s-a descoperit în februarie 1945 un cancer în fază terminală, în
martie decedînd) e greu de crezut că în acest timp nu şi-a pregătit succesiunea în persoana lui Nicolae Ceauşescu.
Loading …