Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a comentat duminică seara, pe TikTok, decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit acestuia, hotărârea face parte dintr-un scenariu gândit în două etape, menit să epuizeze energia susținătorilor suveraniști și să genereze agitație în rândurile acestui electorat.
„Așa cum am prevăzut, BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu. Este, de fapt, practic, respingerea candidaturii, pentru că, în condițiile în care chiar BEC și-a permis să respingă, este greu de crezut că judecătorii CCR o vor accepta din simplul motiv că, dacă la BEC, alcătuit, mă rog, și din persoane care, după ce se termină alegerile, nu mai sunt la BEC și, cu toate acestea, ele și-au permis să respingă candidatura, înseamnă că li s-au dat garanții serioase (…) Garanții serioase că vor avea succese în viață cei care sunt acolo”, a explicat Ion Cristoiu. Sursa: www.gandul.ro