Ion Cristoiu: Dacă observaţi, sistemul încearcă şi acum, prin tot felul de acţiuni, să justifice anularea alegerilor

cristoiu-reintoarcerea-sri-in-proce.jpg

Ion Cristoiu a făcut o analiză asupra anulării alegerilor din 6 decembrie și a presupusei ingerințe rusești. Discuția s-a concentrat pe modul în care Curtea Constituțională a justificat anularea scrutinului. Analiza a punctat și lipsa unor candidaturi de marcă în noua cursă electorală.

Marius Tucă a ridicat o întrebare surprinzătoare. El a observat că unii dintre candidații care fuseseră afectați de așa-zisa ingerință rusească nu au mai revenit în competiția electorală. Ion Cristoiu a recunoscut că nu se gândise la acest aspect, considerând întrebarea una foarte bună.

„Uite, nu m-am gândit. Întrebare deșteaptă, nu m-am gândit la asta. Păi da, ei de ce nu s-au mai înscris? Acum au scăpat de ingerința rusească. Facem o precizare. Chiar și documentele, hotărârea CCR, nu vorbesc de ingerință în timpul alegerilor, e un fals. Deci ei spun așa, că aici este ticăloșia: în campania electorală, rușii au trimis niște boți pe care nici eu, nici tu nu i-am întâlnit pe TikTok și că ăia ar fi convins 2 milioane de oameni să meargă la vot.”, a explicat Cristoiu. Sursa: 60m.ro

Tags:

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!