Iohannis, făcut praf

Iohannis, făcut praf.jpg

Dan Bittman a lansat un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, acuzându-l că își prelungește mandatul prin interpretarea convenabilă a legilor.

Artistul susține că în România legislația este fie de vânzare, fie aplicată diferit în funcție de cine deține puterea.

Noi avem legi care pot fi cumpărate sau legi care pot fi interpretate după bunul plac

Sursa: cetateanul.net

Problema legilor

„N-aș vrea să se creadă că am ceva cu domnul Klaus Iohannis. Problema e la legi. Noi avem legi care pot fi cumpărate sau legi care pot fi interpretate după bunul plac, de aceea și domnul Iohannis procedează astfel. El nu o să-și dea demisia astăzi, dar poate să interpreteze legea cum vrea, uitând că înaintea paragrafului pe care îl invocă – un paragraf să-i zicem mai mult de eleganță, de predare a puterii între doi președinți („Uite, ne strângem mâna la ușa Cotroceniului, tu pleci, eu rămân”) – legea și Constituția stabilesc clar că mandatul președintelui este de cinci ani. Deci, din acest punct de vedere, există o altă interpretare. De aceea vă spun, deocamdată, domnul Iohannis ne-a transmis că mai rămâne câteva luni în funcție. Așa că să ne obișnuim cu ideea asta”, a declarat Dan Bittman într-o intervenție telefonică șa realitatea PLUS.

Iohannis, făcut praf.jpg

Categories:

Breaking News

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!