Întâlnirea Trump-Macron un fis din toate punctele de vedere

Întâlnirea Trump-Macron un fis din toate punctele de vedere.jpg

Întâlnirea de la Casa Albă dintre Macron și Trump, așteptată cu emoții în România, vai ce se va întâmpla, vai cum îl va convinge Macron pe Trump să schimbe politica și să continue războiul din Ucraina, vai, vai, nu a fost. De ce? Pentru că cine cunoaște cât de cât noua politică americană, dar și ambițiile unor lideri europeni precum Macron, mi-am dat seama că a fost un dialog al surdomuților, chiar dacă au vorbit. Pentru că s-au întâlnit două puncte de vedere nediferite. Punctul de vedere american potrivit căreia A mai vârâ bani în securitatea Europei e pierdere de vreme. Nu mai vârâm bani. Ca până acum. Nu mai sprijinim războiul din Ucraina deoarece, spune el, am pierdut bani. Cea în timpul conferinței de presă. Tram.
Și nu a ieșit nicio afacere. Rușii au cucerit cât au cucerit, i-am sancționat, n-am rezolvat nimic, s-au alea cu China și Zelenski a făcut cu bani. E simplu. Trebuie să înțelegeți viziunea de om de afacere al lui Trump. Și are dreptate. Bun. Macron îi se vrea liderul Europei. Se ridică la orizont mers.
El vrea să arate că Europa se poate apăra singură. Foarte frumos. Însă încă o dată Macron folosește un termen impropriu, Europa. Pentru Dumnezeu nu există Europa. Europa e un continent.

Tags:

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!