Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis luni, 5 mai, un mesaj de mulțumire adresat tuturor celor implicați în organizarea alegerilor prezidențiale. Acesta spune că scrutinul s-a desfășurat în condiții corecte, transparente și conforme standardelor democratice.
„Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui scrutin – autorităților electorale, observatorilor, forțelor de ordine, personalului administrativ și fiecărui român care a ales să se prezinte la vot. Prin efortul și implicarea dumneavoastră, am reușit să organizăm alegeri libere, corecte și transparente”, a spus Ilie Bolojan.