Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2025

Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2025.jpg

Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.
“Am adoptat astăzi (sâmbătă – n.r.) bugetul la care am lucrat aproape 4 săptămâni. Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pe lângă investiții avem fonduri suficiente să plătim salarii și pensii. Punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale”, a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în briefingul care a urmat ședinței de Guvern.

Sursa: Realitatea.Net

Tanczos Barna a prezentat pilonii pe care a fost construit bugetul.

”Daţi-mi voie să vă spun pe scurt pe ce ne bazăm când spunem că România este o ţară în plină dezvoltare economică. Dacă ne uităm la PIB şi la  recuperarea decalajelor, faţă de celelalte state membrie ale UE, putem să constatăm din Eurostat, statisticile oficiale ale UE, că România a lăsat în urmă, deja 7 state membre care au PIB pe capita mai mic decât cel din România şi suntem foarte aproape de Estonia şi suntem pe urcare. Este un lucru foarte important pentru că sunt în urma noastră, Polonia, Ungaria, Croaţia, Slovacia, Letonia, Grecia, Bulgaria, ţări cu economii splide. Putem afirma că România se poate baza pe o creştere economică solidă, pe o economie aflată în ascensiune, în dezvoltare”, a arătat ministrul Finanţelor.

Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2025.jpg

Tags:

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!