Deputatul independent Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit că George Simion, liderul AUR, a vrut să-l bată pe Mihail Neamțu, unul dintre deputații partidului.
Becali a intrat și el în Parlament pe listele AUR, dar a demisionat din formațiune și s-a certat cu Simion, după ce s-a simțit jignit de acesta. Între timp, patronul FCSB a anunțat că vrea să se implice într-un nou proiect politic.
„George Simion l-a înjurat pe Neamțu, ar fi vrut să îl bată pe Mihail Neamțu de față cu toată lumea. Când am auzit așa ceva l-am sunat pe Neamțu: bă Mihai, cum ai mai stat în partid? Nu se poate asta.
Am zis bine, era sâmbătă seara. Am avut o zbuciumare: Doamne dar ce fac, că omul ăsta e nenorocit. Cum îl susțin eu pe ăsta, cum să înjure? Eram în biserică și m-am rugat la Dumnezeu. I-am spus: Doamne, fac bine ce fac, susțin un om bun? Sau poate sunt pe drumul greșit? Descoperă-mi tu.