Liderul AUR, George Simion şi liderul POT, Anamaria Gavrilă, anunţă că îşi depun candidaturile pentru Preşedinţie. Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, a spus că, urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre ei se va retrage. Trebuie să dăm acestei mişcări suveraniste toate şansele, a mai spus Gavrilă
”Cadrul în care transmitem acest mesaj nu este unul constituţional şi democratic. Trebuie să revenim la normalitate şi la turul 2. După ce noi, preşedinţii celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu, ne-am întâlnit, vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul 2. Noi, ca tineri, vom continua această mişcare suveranistă cu acceptul domnului Călin Georgescu şi vom face paşii necesarii mai departe”, a spus George Simion.