Liderul AUR, George Simion, susține că procedura de reevaluare a includerii României în programul Visa Waiver vine ca o consecință a deciziilor politice luate în ultimele luni în România. Simion arată că anularea alegerilor prezidențiale și tot ce a urmat ulterior, au știrbit încrederea SUA în România, iar Guvernul în loc să corecteze lucrurile a ”trădat interesul românilor”.
”România a ajuns într-un punct în care nu doar că sunt ignorate nevoile cetățenilor săi de către cei care o conduc, dar suntem pe cale să pierdem o oportunitate uriașă de a ne întări relațiile externe și de a ne recăpăta locul în comunitatea internațională. Eliminarea vizelor pentru SUA ar fi trebuit să fie un pas firesc în direcția aceasta. Însă, guvernul PSD-PNL-UDMR, care continuă să trădeze încrederea românilor, nu poate să se aștepte la acest rezultat întrucât acțiunile lor nedemocratice ne pot costa mult mai mult decât ne-am putea imagina.Sursa: .stiripesurse.ro