George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Atenție la o scrisoare contrafăcută, atribuită în mod fals formațiunii și lui George Simion.jpg

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a fost întrebat marți cum își propune să atragă capitalul românesc din străinătate, dar și să le ofere românilor din diaspora oportunitățile de care beneficiază România.

George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniți prin instituțiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele.

„În primul rând, românii noștri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia și din multe alte state trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine, și sprijiniți de către statul român, prin consulate, ambasade, atașați economici, prin finanțarea nu directă a lor, ci prin finanțarea unor depozite de produse românești și a unor noduri din care în toată Italia, în toată Spania, în toată Marea Britanie produsele alimentare, cel puțin, dar mai gândesc și la altele, să fie distribuite”, a declarat George Simion, potrivit Mediafax.

Mai apoi, candidatul AUR a precizat că, în opinia sa, cea mai mare problemă din mediul antreprenorial este creditarea.

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (199) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (284) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (43) UDMR (93) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!