Președintele AUR, George Simion, spune că va obține „o victorie covârșitoare” în turul doi al alegerilor prezidențiale, într-un interviu acordat ediției franceze a publicației de extremă dreaptă Epoch Times, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Întrebat cum își evaluează șansele de victorie în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, George Simion a precizat: „Dacă alegerile din 18 mai vor fi cu adevărat libere și corecte, atunci va fi o victorie covârșitoare”.
„Însă aici, în România, ne confruntăm cu un val masiv de dezinformare, orchestrat cu abilitate de instituții media globaliste, multe dintre acestea fiind finanțate de organizații plătite de Soros. Aceste canale de propagandă răspândesc minciuni: susțin că mă pregătesc să concediez profesori, să convoc alegeri anticipate sau să arunc țara în haos”, a continuat liderul AUR.