Silviu Predoiu, general (r) cu patru stele și o carieră la vârful Serviciului de Informații Externe (SIE), a acordat un interviu video Ziarului Incomod. În cadrul interviului, generalul a vorbit despre serviciile de informații și despre bugetele pe care acestea le au la dispoziție, dar și despre rolul președintelui României în relațiile externe și în lupta anticorupție de pe plan național. Un alt subiect abordat a fost scena politică românească actuală, în care țara s-a împărțit în două tabere: suveraniști și partide tradiționale. Despre suveraniști spune că sunt foarte puține excepții, dar că cei mai mulți dintre cei care se declară suveraniști își petrec timpul prin străinătate, unde dețin proprietăți și merg în concedii doar acolo, dar le vorbesc oamenilor despre România. ”Sunt mulți care încearcă să se urce în trenul suveraniștilor, pentru că cred că asta vor românii. Doar că românii nu știu ce vor, știu doar ce NU mai vor”, spune generalul (r) Predoiu. În cadrul discuției despre suveranism, a spus că sclavii Uniunii Europene sunt Ciolacu, Ciucă și Iohannis, iar românii sunt captivi acestor personaje politice. Silviu Predoiu este unul dintre cei 11 candidați la alegerile prezidențiale organizate în luna mai. S-a înscris în cursă din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN).