Fostul ambasador şi consilier prezidenţial Cătălin Avramescu a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale.
Voi candida la funcția de Președinte al României. De ce? Pentru că am ajuns, ca țară, într-o situație inacceptabilă. Candidații anunțați până acum sunt foarte slabi. Nu înțelegi, efectiv, ce legătură au ei cu “descrierea postului”. Așa riscăm să devenim prima țară din lume care alege un alienat mintal pe post de Președinte. Susținut de care partid sau alianță? Nu doresc în acest moment nici un sprijin al partidelor. Din păcate acestea sunt grav compromise. Și-au făcut-o cu mâna lor. Să promovezi un puturos de profesie (“Am trăit pe banii nevestei zece ani”) înseamnă să nu îți respecți țara și electoratul. Mulțumesc, nu am nevoie de un asemenea “sprijin”.
Cătălin Avramescu este vicepreşedinte al PMP, fost consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui Traian Băsescu şi ambasador în Finlanda şi Estonia, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale “Ion I. C. Brătianu” din cadrul Academiei Române. La alegerile parlamentare din 2024, Avramescu a deschis lista pentru Senat a alianţei Forţa Dreptei-PMP.
