Dragoș Sprînceană, unul dintre cei doi emisari speciali ai României în Statele Unite, a anunțat public participarea sa la prestigioasa Gală „American Patriots”, desfășurată la reședința fostului președinte american Donald Trump din Mar-a-Lago. Într-o postare publicată pe Facebook, Sprînceană a descris evenimentul drept „o reafirmare puternică a valorilor care unesc liderii lumii libere: curaj, suveranitate și credință în libertate”.
Reprezentantul României a relatat că a purtat discuții cu mai mulți oficiali americani de rang înalt, printre care Kristi Noem, șefa Departamentul pentru Securitate Internă a SUA, dar și cu Kimberly Guilfoyle, ambasadoare a SUA în Grecia. De asemenea, la eveniment au fost prezenți diplomați și ambasadori din întreaga lume, ceea ce, potrivit lui Sprînceană, a conferit întâlnirii o dimensiune globală.Sursa: stiripesurse.ro