Chiar nu mi s-a făcut doar de Elena Lasconi? Mie mi s-a făcut pentru că la un moment dat a început să se în lipsească. Adică eu am nevoie, nu știu, noastră de zilii de un procentaj de prostii spuse de alții și că să mă amușesc și să-mi confirme…teza mea că m-a ales în clasa politică sunt mulți care n-au nicio treabă nu numai cu clasa politică, nici cu capul. El e la scoate, știți, în campania electorală a fost dulcică moartea mea când ieșea ea și spunea și criminalul și mă duc eu și dau una cu poșeta cu poșeta direct de la capul lui Mucel și mă zice aia Și cine mai e în Orientul apropiat, nu pot vorbi între ei. Eu, dacă ajung, îi pun să vorbească. Săraca, o analfabetă totală în materie de politică externă. Ea voia să ajungă președinta României. Când poate să ajungă, dracuște? Bun. Știți că azi s-au împlinit trei ani de la invadarea, așa, Ucrainei de către Rusia. S-au pronunțat toți.
