E limpede: Ținta lui Trump e China. De aia a fost ocolită Rusia

E limpede Ținta lui Trump e China. De aia a fost ocolită Rusia.jpg

Din ce am aflat în dimineața asta, bursele din Europa și din America au deschis în urcare. Se pare că aici, în războiul dintre

America și Uniunea Europeană lucrurile par să se îmblânzească și este foarte interesant de ce Uniunea Europeană a ales calea, pe simpire de Macron, a negocierilor. În timp ce China a declarat deja represalii,

Ca răspuns la aceste represalii, Donald Trump a spus că va ridica, va aplica tarife suplimentare de 50% asupra importurilor din China dacă Beijingul nu elimină tarifele și China a răspuns că nici vorbă ea rămâne în război. Se conturează dejaCum să spun? Uriașa diversiune. De fapt, Trump a dat pentru toată lumea cutare, toți au început să negocieze, făcuiește-i a Chinei. De fapt, adevărata țintă era China. Deci adevăratul război. Așa se și explică

prudența Uniunii Europene. Probabil că s-au transmis semnale către Ursula, nu către Macron, că el are altă agenda. Băi, stați liniștiți că nu pe voi vă vizăm, ci pe China. Deci vom vedea în care din cele două superputerii o să clipească prima. Deocamdată, repet, Ziua eliberării este începutul războiului comercial cu China și ăsta deja a rămas războiul chino-american din punct de vedere comercial.

Tags:

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!