Dosarul ANULĂRII ALEGERILOR. Când ar putea fi AUDIAȚI Iohannis și judecătorii CCR

CCR- judecătorii CCR .jpg

Răsturnare de situație în urma plângerii depuse la Parchet în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În perioada următoare, în fața procurorilor ar putea ajunge inclusiv fostul președinte Klaus Iohannis, dar și judecătorii CCR care au luat această decizie. Controversele sunt uriașe, și asta pentru ca nici până în aceste momente nu au fost desecretizate probele pe care au mizat judecătorii CCR atunci când au decis să anuleze alegerile.

Este o anchetă de proporții după ce la Parchetul General a fost depusă o plângere în acest sens. Ne așteptăm, astfel, ca în perioada următoare să aibă loc mai multe audieri pentru a vedea cine se face responsabil de această decizie și, foarte important, cine a stat în spatele ei.

Nu este ca în fața procurorilor de la Parchetul General să ajungă și fostul președinte Klaus Iohannis și judecătorii CCR care au dispus anularea alegerilor prezidențiale.

Până în aceste momente, există în continuare foarte multe controverse legate de acest aspect. Oamenii au ieșit în stradă timp de mai bine de 4 luni și spun că vinovat de toată această situație se face fostul președinte Klaus Iohannis pentru că acesta a desecretizat în luna decembrie acele documente care au stat la baza deciziei de anulare a prezidențialelor.Sursa:.realitatea.net/

Categories:

Breaking News

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!