Cum răspunde Guvernul la speculațiile privind organizarea alegerilor prezidențiale

alegeri presedentie 2025 mai romania.jpeg

Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai pentru alegerea preşedintelui României este în grafic, precizează Biroul de presă al Guvernului, pornind de la „unele speculaţii care se fac în mediul online care dezinformează opinia publică”.
„Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai 2025 pentru alegerea preşedintelui României este în grafic. Instituţiile implicate în procesul electoral acţionează conform calendarului, fondurile necesare pregătirii alegerilor au fost alocate, iar legislaţia este adoptată încă de la începutul acestui an”, precizează Biroul de presă al Guvernului.

Potrivit comunicatului Guvernului „orice informație contrară pe acest subiect, vehiculată în spațiul public, este falsă, lipsită de orice fundament și nu face decât să stârnească emoție publică prin manipulare”.

Când începe campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

Amintim că, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, campania electorală începe pe 4 aprilie și se încheie pe 3 mai, la ora 7:00, potrivit hotărârii privind calendarul â, publicată în Monitorul Oficial.

Data de 2 mai – de la ora 7:00 (ora locală) la ora 21:00 (ora locală)  – este prima zi a votării în străinătate. Pe 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (ora locală) este a doua zi a votării în străinătate. Pe 4 mai este a treia zi de vot în diaspora. Urnele se deschid la ora 7:00 (ora locală) și se închid la ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz). În ziua de duminică, votarea se încheie la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00.

Pe 4 mai, ora 7:00, începe votarea în țară. Secțiile se vor închide la 21:00.

Tags:

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!