Crin Antonescu a fost validat azi de către Consiliul Național al PNL drept candidat la Cotroceni, practic în unanimitate, ceea ce ar putea părea un succes, subliniind unitatea de nezdruncinat din jurul său. Din păcate pentru candidat, tocmai aici se află călcîiul lui Ahile pentru el. Crin Antonescu candidează în pofida propriului partid și nu în asentimentul său, ba chiar în pofida propriei persoane.
Pentru că anul trecut au existat multiple poziționări ale sale, contrate de PNL, și nu e clar cum s-au aranjat lucrurile ulterior ca să se ajungă la situația de acum.
După un deceniu de tăcere, anul trecut, Antonescu a scos brusc capul în media și a început să critice foarte dur PNL, și asta în plin an electoral. Nu zicea rău, atacurile sale vizau aspecte cît se poate de reale ținînd de politica aiuritoare a liberalilor, incluzînd calitatea execrabilă a candidaților.
Sursa: inpolitics.ro
