Cum a creat o isterie antiamericana ,mințind, Cristian Diaconescu

Cum a creat o isterie antiamericana ,mințind, Cristian Diaconescu.jpg

După ce a isterizat o țară întreagă aseară, dezvăluindu-ne că noi, că România, adică el, are informații că la Riad se discută retragerea NATO din Europa de Est, deci și retragerea SUA din este Europe, inclusiv din România, dar că deocamdată americanii nu vor, dar n-avem garanții, gata, isterie generală, oleu, noua e altă, pleacă americanii, rămânem cu rușii, da? Cristian Diaconescu a început să-și nuanțeze declarațiile isterice.

La Anca Alexandrescu, a nuanțat și a zis că o cerere mai veche, din 2022. În 2022, în momentul în care a făcut ofensiva în pachetul de propunere pentru a opri ofensiva, Putin a cerut ca NATO să-și retragă garanțiile de securitate pe aliniamentul din 1997. Da. După asta,

La Euronews au contactat televiziunile. A fost și mai nuanțat. Și a zis o parte dintre solicitările rusie sunt, de fapt, publice încă din 2022 la an, că ați fost, uitați-vă, pe Google. Și a zis că, dar, ambele variante nu figurează pe nici o masă de negociere în acest moment.

Cum a creat o isterie antiamericana ,mințind, Cristian Diaconescu.jpg

Tags:

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!