Crin Antonescu, candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din acest an, a lansat acuzații grave la adresa contracandidatului său Călin Georgescu, pe care îl consideră „candidatul Rusiei”. Declarațiile au fost făcute marți seară, în direct, la B1 TV, pe fondul unui nou val de tensiuni regionale, amplificate de întâlnirea recentă dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump la Casa Albă.
Antonescu: acuzații de influență rusească
Antonescu a reiterat, fără echivoc, că în opinia sa, Călin Georgescu ar fi susținut de Moscova. „Am spus din prima zi a campaniei că domnul Georgescu este candidatul Rusiei. Faptul că acum încearcă să arunce vina pe o conspirație venită din Bruxelles arată aceeași rețetă veche: Uniunea Europeană e răul absolut, iar Rusia apare ca salvatoare. Georgescu este protejatul lor”, a declarat Crin Antonescu.