Crin Antonescu promite să rezolve o mare restanță a lui Iohannis: ‘Nu e o situație normală, SRI trebuie să aibă o conducere civilă’

Crin Antonescu promite să rezolve o mare restanță a lui Iohannis

Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat joi, la Călărași, că Serviciul Român de Informații (SRI) trebuie să fie condus de o persoană civilă, „că aşa au toate ţările democratice din lume”. Într-o conferință de presă, Antonescu a subliniat că aceasta ar fi una dintre primele măsuri pe care le-ar lua în cazul în care ar fi ales președinte.
“Al treilea lucru este, de exemplu, să începem discuţiile pentru numirea cel puţin la un serviciu special din România, SRI, foarte important, cel

mai important probabil, care stă de, iată, aproape doi ani fără un conducător civil – nu înseamnă că oamenii din serviciu nu îşi fac datoria, nu înseamnă că oamenii din serviciu nu lucrează în fiecare zi în mod normal, dar nu e o situaţie normală. Nu sunt de acord aici cu ce a spus preşedintele Iohannis, trebuie să avem o conducere civilă pentru că aşa au toate ţările democratice din lume”, a afirmat Antonescu.

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!