Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat marți seara, la Antena 1, că situaţia privind suspendarea ridicării vizelor pentru românii care călătoresc în Statele Unite ale Americii nu este generată de autorităţile române. „Se întâmplă din cauza unor reevaluări ale noii administraţii americane privitoare la politica de intrare în Statele Unite, de imigraţie şi aşa mai departe”, a mai adăugat el.
„Situaţia asta cred că e clară, nu e cauzată de noi. Noi am îndeplinit nişte criterii, s-au depus nişte eforturi, vechiul Guvern care e, în linii mari, acelaşi, premierul Ciolacu, au făcut ce trebuiau să facă şi, în sfârşit – ceea ce eu nu mai speram, să vă spun drept – am obţinut spre finalul administraţiei democrate, în fine, acceptarea. Dacă astăzi se întâmplă această suspendare, ea se întâmplă nu din cauza noastră, nu noi am greşit ceva.