Fosta primăriță de la sectorul 1, Clotilde Armand, ar putea fi audiată în legătură cu fapte asemănătoare celor care l-au băgat la pușcărie pe fostul lider PSD Liviu Dragnea, indică surse judiciare citate de Realitatea Plus. Mai precis, este vorba despre angajări fictive. Culmea este că reclamația a fost depusă de un fost coleg de partid.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis un dosar, deocamdată in rem, în urma unei plângeri penale pe numele fostului edil al Sectorului 1, Clotilde Armand, pentru posibile angajări fictive. Potrivit surselor citate de Realitatea Plus, sesizarea în urma căreia s-a declanșat ancheta a fost depusă de un fost consilier USR.
Potrivit acestuia, pe ștatele de plată ale PS1 apărea o persoană în cabinetul primarului, pe post de consilier, pe care n-a văzut-o niciodată. Mai mult, reclamantul susține că are 20 de martori care pot confirma că persoana plătită de primărie nu dă pe la serviciu.